Cum a trăit o viață de roman sub cupola Palatului Cantacuzino?
Palatul Cantacuzino din București, locul unde Ecaterina Caradja Cantacuzino a crescut înainte de a-și uni destinul cu cel al lui Constantin Caradja, a devenit recent gazda unui moment de o încărcătură emoțională aparte: lansarea, în premieră, a autobiografiei sale în limba română. Volumul, apărut sub egida Editurii Litera, aduce în fața cititorilor mărturia unei femei care a traversat, cu demnitate și curaj, aproape tot secolul XX.
Evenimentul a reunit aproximativ 500 de invitați, de la istorici de prestigiu la urmași ai familiei.
Printre cei care au evocat personalitatea fascinantă a prințesei s-au numărat istoricul Georgeta Filitti – autoarea prefaței –, Damian Anfile, Ovidiu Neacșu, dar și Brianna și Maximilien Caradja Johnson, care au depănat amintiri despre moștenirea lăsată în urmă de străbunica lor.
Traducerea volumului „Catherine Caradja from Romania” dezvăluie o existență marcată de suferințe timpurii și gesturi eroice.
Născută în 1893, fiica prințesei Irina Cantacuzino și a prințului Radu Kretzulescu, Ecaterina a trăit o dramă neobișnuită: la doar trei ani, a fost luată de tatăl său și ascunsă într-un orfelinat din Anglia sub o identitate falsă, fiind regăsită de familie abia la 16 ani.
Ulterior, bunicul său, celebrul „Nababul” (Gheorghe Grigore Cantacuzino), a preluat responsabilitatea creșterii sale.
Cum a transformat Palatul Cantacuzino o autobiografie într-un eveniment de 500 de persoane!
Această experiență a marcat-o profund, determinând-o să-și dedice viața copiilor orfani. Ea a continuat misiunea filantropică a mamei sale la Leagănul „Sfânta Ecaterina”, transformându-l în cel mai mare orfelinat al României de altădată.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, curajul său a atins cote legendare; a salvat peste 1.000 de aviatori americani după bombardamentele de la Ploiești din 1943, gest care i-a adus supranumele de „Îngerul din Ploiești” și, ulterior, în 1977, Medalia de Onoare „George Washington”.
Autobiografia, dictată de prințesă la vârsta de 80 de ani și publicată pentru prima dată în 1991, este cronica unui secol zbuciumat. După ce a părăsit România în 1952, forțată de regimul comunist, a trăit în Statele Unite până în 1990, când s-a întors în țară pentru a-și petrece ultimii ani în orfelinatul pe care l-a susținut o viață întreagă.
S-a stins din viață în 1993, la vârsta de 100 de ani.
Lansarea cărții are și o componentă practică, de recuperare a memoriei locurilor. Asociația Caradja Cantacuzino a anunțat că toate încasările din drepturile de autor vor fi direcționate către restaurarea conacului prințesei de la Nedelea, din județul Prahova.
Planul este ca această clădire să fie readusă la strălucirea de odinioară și transformată într-un muzeu dedicat memoriei sale.