9 angajați pentru 227 de cetățeni: cum se justifică aparatul din Ceru Băcăinți?
Administrația locală din România ascunde un paradox greu de susținut în timp: localități minuscule, cu populații infime, întrețin aparate de stat disproporționat de mari față de resursele pe care le au la dispoziție. Situația este vizibilă în cazurile unor așezări care, deși nu trec de câteva sute de suflete, înghit sume uriașe doar ca să țină primăriile deschise.
Un exemplu emblematic este comuna Ceru Băcăinți, din județul Alba, unde doar 227 de cetățeni sunt deserviți de 9 angajați ai administrației locale. În acest colț de lume izolat, bugetul anual destinat cheltuielilor de funcționare ajunge la 2,2 milioane de lei.
În oglindă, veniturile proprii pe care primăria le încasează de la populație se opresc la modesta sumă de 185.000 de lei pe an.
Realitatea de aici nu reprezintă însă o excepție, ci o tendință națională.
La nivelul întregii țări, există aproximativ 900 de comune care nu numără nici măcar 2.000 de rezidenți, alături de 120 de orașe cu o populație de sub 10.000 de locuitori.
Căzănești: cum poate un oraș mic să-și permită atâția angajați?
Toate aceste structuri administrative, indiferent de mărimea comunității pe care o păstoresc, se bazează în mare parte pe banii veniți de la bugetul central. Dacă liderii politici ar avea curajul unei reforme teritoriale prin comasarea localităților mici, presiunea pe banii publici s-ar reduce considerabil.
Un alt caz revelator este cel al localității Căzănești, din inima Bărăganului, pe traseul dintre Slobozia și Urziceni. Deși are puțin sub 3.000 de locuitori, așezarea poartă titlul de oraș, o denumire care sună a ironie când te uiți la infrastructură. Primărița Viorica Andronache recunoaște că, dincolo de hârțoage, condițiile de viață sunt cele dintr-un sat obișnuit. Lipsa canalizării pe multe străzi, buruienile lăsate în voia lor și mașinile parcate prin curțile oamenilor trădează imediat specificul rural. Cu toate acestea, statutul urban o obligă să țină pe statul de plată 26 de salariați, un număr greu de justificat în teren.
Finanțele acestei municipalități mici trăiesc într-un deficit cronic.
Primăria reușește să strângă venituri proprii de 4 milioane de lei, dar cheltuielile operaționale se ridică la 7,4 milioane. Gaura de 3 milioane de lei este acoperită an de an din transferurile primite de la guvernul central.
Nici starea infrastructurii publice nu arată mai bine: căminul cultural este tras pe dreapta și zăvorât cu lacătul din cauza degradării, iar în parcuri copiii se joacă printre schelete de mobilier metalic ruginit și bănci roase de vreme. Oamenii sunt nemulțumiți și simt că ridicarea la rang de oraș, în 2004, nu le-a adus nimic bun, ci doar taxe și impozite mai mari. Deși localnicii au cerut în repetate rânduri, prin vot, să redevină comună, procedura de de-urbanizare a rămas blocată.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a atras atenția că, mulți ani la rând, legislația nu a legat fondurile trimise de la centru de capacitatea efectivă a primăriilor de a-și colecta propriile impozite. Abia recent regulile au fost ajustate pentru a corecta această anomalie fiscală. De altfel, experții din Camera de Comerț spun răspicat că o comasare teritorială ar putea tăia costurile administrative cu până la două treimi. Economia ar fi uriașă, însă reforma bate pasul pe loc din cauza lipsei de voință politică, partidele fiind mereu atente la interesele electorale.
Cum poate o comună de 227 de locuitori să își permită 9 angajați?
Înapoi în Alba, comuna Ceru Băcăinți oferă tabloul complet al extremelor birocratice. În biroul de lângă conducere, un singur funcționar se ocupă de taxe și impozite și mărturisește că vede, în medie, un singur plătitor pe zi. Cu venituri proprii de 185.000 de lei, primăria nu se poate susține singură.
Salariile și restul costurilor de funcționare, până la pragul de 2,2 milioane de lei, sunt acoperite integral de la bugetul de stat.
Interesant este cum se cheltuiesc banii europeni în această comună minusculă. Autoritățile locale au accesat fonduri nerambursabile pentru a cumpăra 20 de costume tradiționale de călușari, dar și mese și scune destinate petrecerilor comunitare. Toate aceste bunuri zac acum sub cheie, depozitate în clădirea școlii din sat, care a tras obloanele cu lacătul de mulți ani.
În plus, Ceru Băcăinți ratează alte linii de finanțare europeană, simplul motiv fiind că numărul mult prea mic de rezidenți o împiedică să strângă punctajul minim cerut în proiecte.
Între timp, populația îmbătrânește vizibil, media de vârstă trecând deja de 70 de ani, iar viitorul administrativ al comunității rămâne o enigmă pe hârtie.