De ce stăm la coada Europei?
Eurostat a publicat datele care arată o realitate destul de clară pentru piața muncii din România. În al doilea trimestru din 2026, costurile cu forța de muncă au crescut mult mai lent aici decât în restul Europei.
Comparativ cu perioada similară din 2025, indicatorul a urcat cu doar 1,8%. Este o cifră modestă, care ne plasează printre statele membre cu avansul cel mai redus.
Contextul european este mai dinamic.
Media celor 27 de state ale UE s-a stabilit la 3,2%, o valoare semnificativ superioară celei din România. Nu suntem singuri în această poziție. Luxemburg a raportat exact aceeași rată de creștere, de 1,8%.
Imediat după noi, Franța și Italia au consemnat o majorare ușor superioară, de 2,1% pentru fiecare.
La polul opus al clasamentului, diferențele sunt spectaculoase. Bulgaria a înregistrat cea mai mare creștere, cu 9,9%, urmată de Lituania (9,6%) și Croația (8,9%).
Care sunt divergențele din costuri?
Aceste discrepanțe subliniază disparitățile persistente în dinamica remunerației muncii între piețele europene.
În detalierea structurii costurilor din România, observăm o divergență între componentele salariale și cele non-salariale.
Costurile directe legate de salarii au crescut cu 1,8%, în timp ce cheltuielile indirecte au înregistrat o majorare de 1,9% față de al doilea trimestru din 2025.
Imaginea devine mai nuanțată când analizăm sectorul non-business, unde s-a înregistrat chiar o scădere a costului orar al forței de muncă, cu un recul de 3%.
Pe plan sectorial, construcțiile au marcat cea mai puternică tendință ascendentă, cu o creștere de 5,7%. Industria a urmat cu o avansare de 3,6%, iar domeniul serviciilor a înregistrat o majorare de 2,8%.
La scară europeană, tendințele generale au fost mai dinamice.
Inflația ne presează puternic!
În zona euro, costurile orare totale cu forța de muncă au crescut cu 3,1% în al doilea trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din anul precedent. Pentru ansamblul statelor UE, această cifră a atins 3,2%. Componentele acestor costuri au evoluat diferit în funcție de spațiul monetar. În zona euro, costurile orare cu salariile au urmat o traiectorie ascendentă de 3,0%, în timp ce partea non-salarială a crescut cu 3,2%.
La nivelul Uniunii Europene, ambele componente au înregistrat o creștere identică de 3,2%.
Analizând distribuția pe sectoare economice, datele Eurostat indică diferențe fine între zona euro și restul UE. În spațiul monetar comun, creșterea costurilor orare a fost de 3,1% în economia predominant non-comercială și de 3,0% în economia de afaceri.
Detalierea pe ramuri arată un avans de 2,9% în industrie, 3,9% în construcții și 3% în servicii.
În contrast, la nivelul întregii UE, economia non-comercială a înregistrat o creștere de 3,3%, iar cea comercială de 3,1%. Pe plan sectorial, industria a crescut cu 3,0%, construcțiile cu 3,9%, iar serviciile cu 3,1%.
Deși România a rămas la coada clasamentului privind creșterile salariale, mediul economic european a continuat să experimente o presiune inflaționistă asupra costurilor muncii, mai pronunțată în sectoarele de construcții și, în unele regiuni, în industrie.