Cine a inițiat acest demers fără precedent?
Evenimentul care a captat atenția mediului juridic și al presei a avut loc pe data de 15 septembrie, la ora 8:55, când Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să preia dosarul aflat în administrarea Curții de Apel Craiova, anihilând simultan toate actele de procedură întocmite anterior. Această manevră procesuală a reprezentat, în mod practic, Inițiativa de a muta cauza a fost lansată personal de Cristina Chiriac, Procurorul General al României, care a depus cererea cu trei zile înainte de decizia finală, oprită temporar de termenul stabilit pentru pronunțare.
Prima dintre cele două întrebări adresate de judecătoarea Marinaș viza structura fundamentală a mecanismului prin care România își investighează membrii corpului judicial. Mai exact, ea a solicitat clarificări privind compatibilitatea cu dreptul comunitar a reglementărilor naționale care limitează competența Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Conform interpretării sale, articolele 2, 4 alineatul (3) și 19 alineatul (1) paragraful al doilea din Tratatul privind Uniunea Europeană, citite în conjuncție cu Anexa IX a Actului de aderare a României, par a se opune unei norme interne care rezervă anchetarea infracțiunilor de corupție săvârșite de magistrați exclusiv unor procurori desemnați special de Procurorul General, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Acești procurori specifici sunt, de asemenea, abilitați să investigheze toate celelalte tipuri de infracțiuni comise de judecători.
În termeni simpli, se punea problema dacă este conform cu standardele europene ca magistrații să fie excluși din sfera de competență a DNA și să fie transferați către un grup de anchetatori selectați pe criterii politice și corporatiste, funcționând ca o variantă alterată a Serviciului de Inspecție Judiciară.
A doua întrebare aprofundea subiectul, mergând mai departe în analiza legală. Judecătoarea a verificat dacă principiile din articolele 2 și 19 alineatul (1) ale TUE se opun unei practici interne care declară incompatibil un judecător care pune la dubiu necesitatea consultării CJUE sau care dispune efectiv această sesizare.
Contextul este crucial, deoarece starea de incompatibilitate nedeclarată reprezintă o abatere disciplinară, chiar dacă, conform articolului 267 paragraful 3 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, instanța națională are obligația legală de a sesiza Curtea.
Cu alte cuvinte, se născuse dilema dacă exercitarea unei obligații impuse de tratat poate fi transformată într-o vinovăție disciplinară pentru magistrat.
Judecătoarea a fost, în mod direct, deposedată de dosar, iar toate demersurile sale procesuale au fost anulate. Totul s-a întâmplat înainte ca CJUE să aibă posibilitatea de a fi consultată formal.
Documentul prin care Ministerul Public a contestat inițiativa judecătoarei este considerat instructiv nu atât pentru argumentele avansate, cât pentru cele omise, în special absența oricărui motiv legal clasic de strămutare. Parchetul a susținut că judecătoarea a luat în calcul sesizarea CJUE fără a justifica suficient de clar de ce aceasta ar fi fost indispensabilă pentru soluționarea litigiului.
Această obiecție pare insistentă, dar se destramă singură prin lectura atentă a actului procesual.
Chiar în paragraful imediat următor, se admite că „la solicitarea Ministerului Public, cauza a fost amânată pentru a permite procurorului să formuleze concluzii privind cererea de sesizare”, stabilindu-se un nou termen pentru 15 septembrie, ora 12:30.
Motivarea unei sesizări către instanța europeană se realizează de obicei în încheierea de ședință, document redactat după finalizarea dezbaterilor.
Cum se motivează sesizarea instanței europene?
Astfel, judecătoarea era criticată pentru că nu realizase încă o sarcină pe care nu avea cum s-o finalizeze, tocmai pentru că parchetul solicitase o amânare a termenului.
Al doilea reproș adresat a fost că „niciuna dintre condițiile necesare pentru sesizarea Curții nu este îndeplinită în concret”. În acest moment, Ministerul Public își asumă rolul de a substitui atât judecătorul național, cât și Curtea de la Luxemburg. Jurisprudența constantă a CJUE a stabilit că evaluarea necesității unei trimiteri preliminare revine exclusiv instanței naționale competente pentru a judeca litigiul, iar o instanță superioară nu are puterea de a împiedica o instanță inferioară să adreseze întrebări.
Parchetul nu contesta o decizie deja luată, ci dreptul însăși al unui judecător de a pune o întrebare.
Strămutarea unei cauze este de regulă dispusă atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea instanței este compromisă de circumstanțele cauzei sau de calitatea părților, ori când există riscul tulburării ordinii publice. Niciunul dintre aceste criterii standard nu a fost invocat în acest caz. În realitate, motivul invocat a fost neconcordanța dintre poziția parchetului și atitudinea procesuală a unui singur judecător. Pentru o astfel de situație, mecanismul procesual existent este, cel mult, recuzarea.
Nu exista temei pentru mutarea întregii cauze la o altă curte de apel. Totuși, instanța supremă a acceptat această soluție, în ciuda opiniei separate a judecătoarei Aida Rodica Popa, care s-a opus deciziei.
Celelalte două membre ale completului, Luminița Criștiu Ninu și Andrei Cosmin Mitrache, au dispus transferul dosarului la Curtea de Apel București și invalidarea actelor de procedură desfășurate la Craiova.
Cronologia evenimentelor oferă o perspectivă clară asupra dinamicii. ÎCCJ stabilise inițial termenul pentru judecarea cererii de strămutare pe 17 septembrie. La Craiova, termenul pentru pronunțarea în dosar era programat pentru 15 septembrie, ora 12:30, ceea ce însemna că strămutarea ar fi intervenit abia după ce judecătoarea ar fi putut emite o decizie privind sesizarea CJUE.
Instanța supremă și-a anticipat propriul calendar, judecând cererea pe 15 septembrie, la ora 8:55. Diferența a fost de trei ore și treizeci și cinci de minute. Nu a fost o simplă coincidență a agendei, ci o cursă contra cronometru, câștigată cu un avans minim, pentru a bloca întrebările adresate CJUE.
Un alt aspect fără precedent se referă la autorul demersului. Conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inclusiv procurorul general al parchetului și adjunctul său, au refuzat să formuleze fie o cerere de recuzare a judecătoarei, fie o cerere de strămutare.
Acest refuz, în logica independenței procurorilor, ar fi trebuit să închidă discuția. În locul lor, Cristina Chiriac, Procurorul General al României, a sesizat direct Înalta Curte. Secția pentru procurori a CSM a fost informată despre această situație, punându-se problema dacă a fost încălcată independența procurorilor din subordine.
Votul privind sesizarea Inspecției Judiciare s-a încheiat cu un rezultat egal în primul tur: trei voturi pentru, trei împotrivă și un vot nul. Procesul de votare urmează a fi reluat. La ședința respectivă a participat și a votat împotriva sesizării Inspecției Judiciare ministrul interimar al Justiției, Cătălin Predoiu.
S-a încheiat votul privind Inspecția Judiciară!
Acesta, membru al unui guvern demis, a avut dreptul de a exercita un vot cu putere decizională, drept contestat în plen de procurorul Claudiu Sandu. De asemenea, Cristina Chiriac a votat în propria cauză, asigurând Secția că respectă independența procurorilor, chiar dacă, cu câteva zile înainte, acționase în numele a doi procurori care refuzaseră să facă demersul.
Ce rămâne din această situație este faptul că dosarul se mută la București, fiind repartizat aleatoriu unui complet care va relua procesul de la început. Plângerea formulată de Patricia Cucu împotriva clasării unui dosar de corupție implicând magistrați – clasare dispusă chiar de acei procurori desemnați a căror legitimitate europeană urma să fie analizată – își reia parcursul.
Reclamanta din dosarul de la Craiova, Patricia Cucu, a intervenit public printr-un comentariu la o postare pe Facebook dedicată acestei teme.
Cel mai important aspect este că presa a început să descrie exact succesiunea procedurală.
G4 Media menționează că dosarul principal este cel în care «Patricia Cucu» contestă clasarea unui dosar privind fapte de corupție ce implicau magistrați; amintește întrebările CJUE puse în discuție de judecătoarea Sorina Marinaș, cererea de strămutare formulată la 14 septembrie de procurorul general Cristina Chiriac și devansarea termenului ÎCCJ la dimineața de 15 septembrie.
Publicația relatează că ÎCCJ a trimis cauza la Curtea de Apel București și că hotărârea a fost luată cu majoritate, judecătoarea Aida-Rodica Popa formulând opinie separată.
În doar 2 ore, ÎCCJ, prin Parchetul General, a strămutat un dosar construit cu probe culese de mine în 5 ani de procese, pentru ca procurorii să aibă timp: să se odihnească între două clasări. Serveau o shaorma, ieșeau la plimbare, erau excursioniști și trăiau cum voiau. până când un judecător a zguduit sistemul cu 2 întrebări de bun simț, echivalente cu 50 de ani de fraudă cadastrală.
Dar o întrebare de bun simț, în toți acești ani, de ce Parchetul General și ICCJ nu au făcut nimic în 2 ore pentru a rezolva 50 de ani de fraudă cadastrală și exproprieri ilegale?
De ce nu au restabilit niște drepturi de proprietate încălcate?
De ce Parchetul General, sesizat și căutat de mine pentru a numi un alt procuror să instrumenteze dosarele și să declare titlul de proprietate fals al fiului primarului, nu a depus aceleași diligente urgente?
Adică până când să răbdăm noi și să vedem ce faceți din justiție, din calitatea actului de justiție și cât de ridicole sunt manevrele când vine vorba de sesizarea CJUE pe tema corupției sistemice? Cel mai copt sistem îl puteți vedea la Parchetul Corabia.
Sute de plângeri și mii de plângeri ale tuturor referitoare la activitatea doamnei Felicia Prodan și nimeni nu face nimic, atât de înrădăcinată este în scaun, este comentariul reclamantei.