S-a extins digitalizarea până la nivelul gimnaziului?
Suedia pare să parcurgă un drum inversat față de tendințele recente din Europa, revenind la suportul de hârtie pentru materialele didactice, în timp ce România își continuă eforturile de modernizare prin intermediul ecranelor. Totuși, această tranziție digitală nu este deloc simplă.
Deși inițiativa a fost promovată ca o soluție avansată pentru școala românească, trecerea a 13 ani de la lansarea primei generații de manuale electronice ridică întrebări esențiale: în ce măsură tehnologia a devenit un instrument veritabil de asimilare a cunoștințelor și nu doar o replică electronică a cărții tradiționale?
Contextul istoric al acestei transformări datează din anul 2013, perioadă marcată de un val european de inovare în sectorul educațional. În acea toamnă, autoritățile române au demarat licitațiile pentru clasele primare (I și a II-a), impunând pentru prima dată existența unei variante digitale obligatorii. Ambitiunea inițială era clară: depășirea simplului format PDF prin integrarea unor componente dinamice, cum ar fi animații, conținut audio-vizual, simulări, jocuri și exerciții interactive. Primii exemplari au apărut în 2014, funcționând într-un sistem hibrid, alături de manualele tipărite. Implementarea a fost însă îngreunată de deficiențele infrastructurale și de nivelul de pregătire al cadrelor didactice. Școlile aveau nevoie de calculatoare, tablete, conexiune la internet, videoproiectoare sau table interactive, condiții absente în multe instituții de învățământ.
Până la anul 2020, acoperirea digitală s-a extins la nivelul gimnaziului, în timp ce liceele au rămas în urmă, ca urmare a întârzierilor în aprobarea noilor programe școlare. Pentru elevii de liceu s-au continuat retipăririle edițiilor vechi, iar versiunile încărcate ulterior pe platforme erau, în majoritatea cazurilor, fișiere PDF statice, lipsite de interactivitate. Dezvoltarea infrastructurii a fost neuniformă, persistând probleme semnificative în mediul rural. Anul 2020, marcat de pandemie, a accelerat procesul de digitalizare.
Au fost distribuite aproximativ 250.000 de tablete către elevi, iar școlile au primit echipamente pentru cursurile online. Obiectivul era integrarea manualelor digitale într-un ecosistem larg de platforme, lecții și evaluări la distanță. Rezultatul a fost, în mare parte, un eșec, ilustrat și de faptul că statul a solicitat returnarea tabletelor până în prezent.
La 13 ani de la începutul acestui proiect, impactul asupra performanței academice este greu de legat direct de digitalizare. Datele PISA sugerează chiar un trend negativ.
În 2012, România ocupa locul 45 dintr-un total de 65 de țări, cu circa 40% dintre elevi sub nivelul minim de competență.
Este proiectul manualelor digitale un succes!
În 2025, situația s-a agravat: România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană și între locurile 48-55 din 91 de țări, iar proporția elevilor sub pragul minim a crescut la 52%.
Scăderile înregistrate sunt de 26 de puncte la matematică, 25 la citire și 14 la științe.
Din punct de vedere cantitativ, proiectul „manuale digitale” poate fi considerat un succes. Biblioteca virtuală a Ministerului Educației conține acum manuale digitale pentru toate clasele și disciplinele, cu excepția celor din liceu, la care se lucrează.
Aceste resurse sunt accesibile gratuit oricui.
Un raport OCDE din 2025 evidențiază că România dispune de o infrastructură digitală școlară comparabilă cu a țărilor dezvoltate: doar 26% dintre directori declară lipsa resurselor digitale, față de media OCDE de 24%.
Prezența infrastructurii nu garantează însă utilizarea corectă sau eficientă.
Deși 97,9% dintre respondenți afirmă că majoritatea elevilor au profesori competenți în integrarea dispozitivelor, doar 65% dintre profesori se simt încrezători în capacitatea lor de a susține învățarea prin tehnologie.